Selah

Caci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul maslinului va lipsi, oi cîmpiile nu vor da hrana, oile vor pieri din staule, oi nu vor mai fi boi în grajduri, (18) eu tot ma voi bucura în Domnul, ma voi bucura în Dumnezeul mîntuirii mele! Hab 3:17-18

Versetele de mai sus  sunt destul de citate în predici și nu numai. Pe lângă forța motivatoare însă, atunci  când sunt rupte din context ele aduc de cele mai multe ori frustrare și dezamăgire pentru simplul motiv că nu găsesc în noi, în mine cel puțin, relaxarea de a umbla cu Domnul dincolo de circumstanțe. Azi mi-am găsit pacea, iar aceasta vine din începutul capitolului 3. De fapt Habacuc își cântă această rugaciune. Capitolul 3 este plin de ‘selah’, oprire. Așa începe si așa se termină: De cântat cu instrumentele cu coarde…lăute, chitare si … chiar si cu pianul care este dealtfel un instrument cu coarde. Începutul capitolului 3 este fenomenal: fiți atenți cel ce spune că circumstanțele nu contează:  Măreţia Lui acopere cerurile, şi slava Lui umple pămîntul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mîna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui.  Se opreşte, şi măsoară pămîntul cu ochiul; priveşte, şi face pe neamuri să tremure; munţii cei vecinici se sfărîmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări vecinice. Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor.  La vederea Ta, se cutremură munţii; se năpustesc rîuri de apă; adîncul îşi ridică glasul, şi îşi înalţă valurile în sus.  Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale cari pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte. Tu cutreieri pămîntul în urgia ta, zdrobeşti neamurile în mînia Ta. Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărîmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii pînă în vîrf.  Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui, cari se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţînd strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mîncat pe cel nenorocit în culcuş.  Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari.

Da!!! Cand îl vezi pe Dumnezeu în felul ăsta, nu mai cotează floarea măslinului și nici rodul viței. Aici e forța acelui cuvânt ”selah’, oprire. Dacă vrem ca circumstanțele să nu conteze musai ne trebuie un ‘selah’.  Neapărat trebuie să ne oprim și să privim în sus. Am auzit vorbind astăzi pe cineva despre puterea telescopului. Când vezi galaxiile nu mai contează când și cum a căzut guvernul Ungureanu!! Greșesc?

…despre sinele înghițit de iubire…

Am vazut o mulțime de  lucruri bizare zilele astea. Oameni care pentru un gram de recunoștere sunt gata să îi calce fără resentimente pe cei apropiați. Oameni cărora le curge prin vene capitalismul și care  în numele performanței își aruncă pe ușa din dos prietenii de o viață. Suflete bolnave tributare graficelor grantt și indicatorilor de rentabilitate. De ce tot circul asta? De ce trebuie ca cineva să urce o treaptă mai sus călcând pe scara cuțitelor înfipte în spatele celorlați? Cât de orb…sau orbit trebuie să fii ca să nu realizezi că toate aceste ‘meșteșuguri’ au efect de bumerang. Off!!!

Scrie în 2Corinteni 8:2 : ”Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n’a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.” Este atâta putere în versetele acestea. De fapt tragedia afirmării și caruselul competiției își au negrăit rădăcina în neiubirea Lui. O iubire necentrată în El va fi mereu furată, răstălmăcită, decolorată și înghesuită să slujească propriul Eu. Am fost creați să iubim și acesta este un postulat. Iubirea are încapsulată în sine puterea metamorfozării. Oridecâteori îl vom iubi pe Dumnezeu vom fi schimbați din slavă în slavă și vom deveni mai frumoși asemenea Lui iar de fiecare dată când ne vom iubi sinele vom fi schimbați în tărână devenind mici, mici, mici. Dacă iubește cineva pe Dumenzeu, este cunoscut de Dumnezeu!!! Wowww!!! Mai vrei să fii cunoscut de altcineva când Dumnezeu te cheamă pe un nume numai de EL știut?  Îți mai dorești aprobările și confirmările celor din jur când Dumnezeu te privește în ochi spunându-ți fiu preaiubit? Dumnezeu a închis în iubirea față de El,  libertatea și adevărata noastră fericire. Cu cât îl iubim mai mult cu atât devenim mai liberi, mai plini de pace, mai creativi, mai plini de viață. Viața din abundență își are fundamentul într-o risipă de iubire față de Cel s-a răvășit și rispit pe Sine  pentru a ne oferi șansa libertății. Love Him outrageously!

Fiecare să se cerceteze pe sine!

Nu e deloc întâmplător felul cum alege Pavel să vorbească despre Cina Domnului  în capitolul 11 din 1 Corinteni .  El vorbeşte mai întâi  despre o rânduială a întregului său univers. Capul lui Hristos este Dumnezeu. Capul bărbatului este Hristos şi capul femeii este bărbatul.  Aş putea continua amintindu-mi ce spune tot el în Efeseni. Robii au stăpân iar stapânul are un alt Stăpân sus în ceruri. Copii au părinţi. Biserica are prezbiteri şi diaconi si lucrul cel mai important pentru biserică este că ea are Cap. Hristos fiind capul bisericii.

Totul este într-o armonie perfecta şi nimeni nu este pe dinafară iar din pricina bătăliilor spirituale se cade ca fiecare să rămână în locul în care a fost aşezat. Necercetându-ne şi neintrând în această  rânduială dăm loc între noi neputinţei, bolii, fricii şi morţii. Uşa durerii este deschisă  oridecâteori cineva alege să se razvrătească. Hristos a rămas atârnat pe cruce deşi a afirmat cu puţină vreme înainte că ar putea aduce câteva legiuni de îngeri dar a ales mai degrabă să moară părăsit chiar de Cel pe care-L iubea decât să tulbure armonia planului. Nimeni nu îmi ia viaţa pentru că mi-o dau singur, spunea El.  S-a dus ca şi o oaie la tăiere fără să i se audă gura pentru că a ştiut că planurile Tatălui Său transced durerea renunţării la dreptul său.

Ce înseamnă aşadar să ne cercetăm? 

Dacă eşti copil onorează-ţi părinţii! Dacă eşti rob slujeşte-ţi cu bucurie stăpânul! Voi stăpânilor nu ameninţaţi ci amintindu-vă că şi voi aveţi un stăpân, fiţi buni înţelegând că Dumnezeu nu are în vedere faţa omului. Barbaţilor iubiti-L aşa de mult pe Hristos încât dragostea Lui să curgă înspre nevestele voastre. Le va fi uşor să vă fie supuse pentru că vor şti ca ii sunt supuse lui Hristos. Cina Domnului s-a luat în contextul spălării picioarelor tocmai pentru ca fiecare dintre noi să se poată uita la aproapele său ca şi la mai marele lui.  Faceţi lucrul acesta mereu şi mereu amintindu-vă că El, Hristos a ales mai degrabă să moară decât să nu fi rămas acolo unde a fost aşezat de tatăl oricăror mângâieri.

Nu cuiele l-au pironit pe cruce, ci dragostea pentru Tatăl Său şi dragostea pentru fiecare dintre noi. Acestea sunt cele doua piroane. 

Mai jos sunt câteva sliduri cu capitolul 11 din 1 Corinteni.

(daca nu merge verificati sa existe cele doua puncte dupa http astfel http:\\…)

prezi.com/9gb5gthwu0ox/cina-domnului/

Cuvinte …

Un întemnițat pentru credinţă  a fost vizitat de fetița lui care i-a cerut cu lacrimi în ochi să se lepede de tot ceea ce crede și să se întoarcă astfel acasă. Îndurerat, tatăl, îi spuse fetiței următoarele cuvinte: draga mea, cuvintele sunt ca propria-ți viață pe care o ții în căușul palmelor. Atunci când nu îți ții promisiunea dată e ca și cum ți-ai scăpa viața printre degete și nu te-ai mai regăsi pe tine. Mi-am dat cuvântul lui Hristos şi nu vreau să uit acum cine sunt.

Vorbe. De prea multe ori am crezut că acestea sunt doar …vorbe…luate de vânt. O înșiruire de vocale și consoane. Spuneri în eter. Rezonanțe fade. Ne-am învățat să ne ascundem în spatele cuvintelor. Avem mereu replici pregătite pentru orice situație. Oratoria a devenit o știință obligatorie. Retorica o purtăm în buzunar.  Nici măcar nu mai realizăm cum limbajul de lemn ne inlemnește, cum vorbele reci ne îngheață și cum clișeele țes pânza ipocriziei.  Nu mai știm cine suntem. Avem personalități multiple, de situație și de circumstanță. Toți cei care umblă pe o astfel de potecă trăiesc o adevărată schismă.  Trăiesc mereu drama de a vedea pe altcineva în oglindă.

Hristos nu numai că ne cere ca Da-ul să fie da si Nu-ul să fie nu dar El ne cere ca rostirile noastre să izvorască din viața noastră, să fie o expresie vorbită a ființei noastre, o semnătură a caracterului nostru. Ne cere ca vorbele să fie mereu dublate de fapte. Ce suntem trebuie să fie mereu una cu ce facem și cu ce spunem…chiar dacă uneori doare. Profetul trebuie să fie mereu una cu profeţia, iar noi suntem profeţii cerului, oglinzile slavei. Cuvintele leagă şi dezleagă, eliberează şi robesc. Vindecă şi rănesc. Cuvintele te pot purta pe aripi de înger sau coborî în hâţişurile deziluziilor cenuşii. Cuvintele pot aprinde roata vieţii atunci când sunt aprinse de focul gheenei. Pot fi pline de veninul viperelor sau înmuiate în undelemn şi miere. Pot aduce dimineaţă sau pot vesti apusul. În vârful limbii stă viaţa şi moartea.

 Oare din aceeaş vînă a izvorului ţîşneşte şi apă dulce şi apă amară se întreabă Iacov.  Există o singură nădejde. Să ne lăsăm schimbaţi din slavă în slavă privindu-L pe Acela care a spus să fie şi a fost!  Pe Acela care a dat Cuvântului un sens!

În numele vulnerabilităţii

Să iubeşti este sinonim cu a fi vulnerabil. Iubeşte si cu siguranţă inima ta va fi stoarsă și probabil frântă. Dacă vrei insă să te asiguri că ea va fi intactă va trebui să ai grijă să nu dai inima  ta nimănui, nici măcar unui animal. Inveleşte-o cu grijă în tot felul de hobby-uri și permiţe-ţi un pic de lux. Asează-o cu grijă în sicriul iubiri de sine…dar nu uita că în acel cavou rece, întunecos fără nici o adiere  sau mișcare, inima ta se va schimba. Nu va mai fi vulnerabilă.Va fi de stană, impenetrabilă, iremediabilă pentru că singurul loc, în afara cerului unde inima ta poate fi într-o siguranță absolută, la adăpost de orice pericol sau perturbare este Iadul… spunea C. S. Lewis.

Duhul lumii acesteia ne-a învăţat cum să trăim în siguranţă. Cum să ne trăim zilele demarcându-ne mereu teritoriul. Am devenit extrem de suspicioşi şi plini de frică şi toate astea pentru că în mod hilar avem ceva de apărat. O imagine, o reputaţie, o carieră … Ne-am pricopsit cu acest instinct de conservare, izvor al dualismului, muza prefăcătoriilor şi recuziterul măştilor de carnaval. De multe ori alegem să nu iubim pentru că ne este frică că s-ar putea să fim iubiţi şi apoi conversaţiile lungi s-ar putea să nască întrebări sincere la care să nu fim pregătiţi să răspundem. Alegem aşadar superficialitatea, răspundem politicos cu o întrebare şi căutăm cu disperare pârleazul pe unde să ne facem nevăzuţi.  Ştiţi de ce? Pentru că inima noastră ascunde tenebre, umbre şi minciuni. Hristos, Lumina lumii a venit să strălucescă în adâncul fiinţelor noastre, să ne smulgă din carnavalul umbrelor, să stârpească întunecimile, să ucidă fricile, să mistuie nedesăvârşirile şi să ne îmbrace în translucidul neprihăniri Lui.  În Hristos nu este nici o condamnare. Putem lăsa garda jos. Nu avem nimic de apărat. El ne ştie faptele, atitudinile şi motivaţiile. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui. În tot acest vacarm doar vocea Lui contează. Părerea Lui face diferenţa, iar El se prezintă fiecăruia ca un mare preot milos. Crucea Lui a desfiinţat competiţia şi a omorât pentru totdeauna concurenţa. Cu toţii suntem de acum egali iar părtăşia în slăbiciuni este de departe mult mai aromată decât  dialogurile reci ale realizărilor. Descuiaţi cavoul rece al egocentrării. Lărgiţi-vă inima. Lăsaţi-vă iubiţi de El iar apoi iubiţi fără măsură iar ca să fiţi cu un pas înaintea diavolului, gandiţi-vă la 5 întrebări pe care nu aţi vrea ca cineva să vi le pună vreodată. Căutaţi-vă musai un prieten(a) cui să i le împărtăşiţi, rugaţi-l(a) să vi le pună mereu ş-apoi nu uiţaţi să savuraţi aroma părtăşiei în slăbiciuni. Hristos mirele nostru ne va curăţa şi va face ca păcatele noastre roşii precum cârmâzul să fie albe ca zăpada…pentru că El tot ce începe duce la bun sfârşit.

Dincolo de raţiune!

Să umblăm în neprihănirea Lui este poate cel mai greu lucru …al raţiunii noastre. O raţiune care cere fapte bune ca bilet de intrare în prezenţa Lui. Justificare prin fapte. Umblare prin vedere. Pacea ne este condiţionată de vrednicie. Bucuria strâns legată de adâncimile sufleteşti. Trăim de prea multe ori minţiţi că iertarea se cumpără sau că fericirea se merită. Nu suntem văduvele pământului ci mireasa cerului. Hristos domneşte încă şi tocmai de aceea ne ridicăm nasul din nisip, ne ţintim privirea spre El, ne scuturăm de minciuni, îl socotim pe Hristos  vredinc să ne ierte păcatul mărturisindu-i-L.  În stare să ne poarte îngrijorările, punându-le asupra Lui şi apoi vom cânta o cântare nouă bucuroşi că ne-am lăsat trecutul, prezentul şi viitorul în căuşul palmelor Lui.

Îndrăzniţi să vă apropiaţi cu încredere de scaunul harului. Hristos este un Mare preot milos si vrednic de încredere.

Milos şi vrednic de încredere!!!

Privilegiul de a suferi pentru altul

In Evrei 2 ni se spune că pe Hristos îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”,din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentrucă, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru toţi. Cu alte cuvinte Tatăl i-a oferit Fiului posibilitatea, privilegiul si onoarea să sufere pentru toţi ….pentru ca astfel, visul Lui, al Tatălui, de a duce mulţi fii la slavă să fie împlinit. Poate cineva pătrunde adâncimile acestui adevăr?

Fiul alege să se sacrifice pe altarul visurilor Tatălui! De dragul Lui! Dorinţa Tatălui devine pasiunea Fiului! 

V-aţi întrebat vreodată cât de mult îl iubeşte Fiul pe Tatăl?

________________________________________________________________

Sacrificiul capătă sens doar în lumina iubirii celui de lângă tine!!

Cafeneaua dintre nori

Sec, gol, tulbure, fals, searbăd, absurd este orice lucru care nu se roteşte în jurul lui Hristos. La aceast postulat nu există nici un amendament . Toţi cei care au păcalit această axiomă s-au trezit  goi, desculţi, nesiguri, cuprinşi de frică sau îmbătaţi de vinul băut din paharul fetei morgana.  Au existat mereu temerari  care în numele teribilismului au ales să-ţi bată propria lor monedă, să-şi tipărească chipul lor, să-şi scrie cu litere de ceară istoria, oameni care au crezut că dacă işi vor încuia orologiul în seif vor putea împiedica albirea părului, mărirea colesterolului  sau creşterea unghiilor.  Nimeni nu se poate plânge că nu a fost liber să-şi testesteze imponderabilitatea sau că nu a fost liber  să-şi cioplească papucii lui de lemn. Tuturora li s-a pus pe frunte la venirea în această pribegie o diademă eclatantă tesută din perle, minute, ceasuri si vremi. Unii au ales să le numere ca pe un rozaliu în timp ce alţii şi-au plecat capul lasând ca acest dat să le alunece la picioarele lui Hristos devinind astfel veşnici şi liberi de număratoarea apusurilor.  Frica morţii s-a preschimbat astfel in bucuria învierii, durerea trecerii a primit o haină stralucitoare pentru că orice este pus la picioarele lui Hristos capată straluciri nebanuite.

Căsătoria sau unirea celor doi în vederea acelui unu născut, nu are cum să ocoloească aceste adevăruri. Cafeaua de dimineaţă sau ceaiul de seară vor avea aromă doar atunci când fiecare în dreptul lui va fi trecut mai intâi prin cafeneaua cerului. Totul începe cu El şi se termină în dreptul Lui. Doar aşa putem avea viaţă. Doar pe calea asta este nădejde. Diagnosticul preponderent atribuit atucni când ceva nu funcţioneaza în acestă unire este lipsa comunicării şi da, este adevărat. Lipsa comunicării cu El pentru că atunci când îl vezi pe El ţi se luminează faţa de bucurie, ţi se micsorează îngrijorările, dispar fricile, fug umbrele si apar orizonturi necreionate până atunci. Defapt toate acestea nu-s decât consecinţe fireşti ale dezbrăcării şi detronării eu-lui. Acolo în cafeneaua cerului cu iz de veşnicie aşteptările noastre sunt reduse la una singură, aceea de a-l vedea pe Hristos glorificat în toate ceasurile vieţii noastre. Acolo dorinţele, visurile şi pasiunea Lui devin laitmotivul pribegiei noastre. Acolo necuprinsul Lui este turnat peste finitul din noi si astfel aroma cafelei servită cu El ne vindecă de ambiţiile noastre de o clipă, de nevoia de a avea dreptate, de dorinţa de a fi razbunaţi….

O adâncul înţelepciunii lui Dumnezeu…

Viorel Dejeu despre albumul Tatal meu…

Eram deja un fiu de Dumnezeu de multi ani insa, viata mea era centrata in jurul putintelor sau neputintelor mele. Daca ,,reuseam” sa fiu asa cum stiam ca i-ar place Lui, eram bucuros, daca nu ,,reuseam”, nu-mi permiteam sa ma bucur de dragostea Lui.

A adus o perioada de pustiu in viata mea, in care m-a facut sa insetez dupa El cum nu mai insetasem vreodata.  Mi-a ridicat ochii de pe mine si m-a lasat sa-L privesc o clipa! Am ,,auzit” in duhul meu ca sunt iubit de El, ca sunt comoara Lui, ca ma considera un viteaz dintre vitejii Lui si ca imi zambeste cu drag chiar si atunci cand cad… M-am lasat infrant de dragostea Lui… Imi venea greu sa cred ca am asa un Tata! Pana atunci credeam ca trebuie sa merit, sa castig dragostea Lui!

Au urmat saptamani si luni in care, cel mai frumos timp al zilei era intalnirea cu El, unul la Unul…

M-a invatat ca iertarea Lui vine repede si ca atunci cand se intampla sa pacatuiesc nu e luat prin surprindere; pentru asta a murit Cristos! Mi-a spalat mintea de o mentalitate de neputincios si mi-a aratat ca in viata aceasta se poate domni impreuna cu El; pentru asta a inviat Cristos!

M-a lasat sa gust din El si toata fiinta-mi sa vibreze la aratarea gloriei Lui! O dragoste nebuna, ce este mai tare ca moartea, m-a facut sa doresc sa Il exprim cumva, prin muzica si versuri… M-am regasit mereu si mereu neputincios in a exprima nemarginirea Lui.

Aceste piese sunt niste mici franturi, scurte ,,priviri” prin crapatura stancii, inspre ceea ce nu se poate privi si omul totusi sa mai traiasca… Am fost ,,surprins”  de venirea lor… Dintotdeauna am iubit muzica dar, ma asteptam ca El sa lucreze prin mine in alt fel. Asa a gasit El cu cale!

 Aceste piese sunt cadoul Lui pentru mine si pentru voi! Considerati-le o calatorie inspre Sfanta Sfintelor… Asa cum, in vechime, evreii luau mielul pe umeri si mergeau catre cortul intalnirii pentru ispasire si refacerea partasiei cu Domnul, si voi, imbracati-va in neprihanirea Mielului si lasati-va dusi in prezenta Lui!

…………………………………………………

Lansarea va avea loc joi 14 Iulie pe Radio Cireasarii.

Mai multe informatii pe www.tatalmeu.info

Ateism temporar

In mod obișnuit stăm în acumul nostru și privim inapoi prin credință pentru a vedea trecutul nostru plin de Dumnezeu. Privim înainte si-L vedem sălăsuind in viitorul Nostru; dar acumul nostru nu este locuit decât de noi. Astfel ne facem vinovați de un a-teism temporar care ne lasă singuri în univers în timp ce momentan, Dumnezeu nu există. Vorbim mult si tare despre El, dar in taină gândim despre El ca fiind absent, şi ne gândim la noi ca la unii care locuiesc în intervalul parantetic dintre Dumezeul care a fost şi Dumnezeul care va veni, şi suntem singuri într-o singurătate străveche şi cosmică .

Fiecare dintre noi este ca un copilaş rătăcit într-o piaţa aglomerată, care s-a depărtat doar câţiva paşi de mama lui. Astfel încercăm, prin fiecare metodă născocită de religie, să ne calmăm temerile şi să ne vindecăm tristeţea ascunsă; dar în ciuda tutror eforturilor noastre rămânem nefericiţi cu permanenta disperare a oamenilor singuri într-un vast şi pustiu univers

A.W.Tozer – Dumnezeu în căutarea omului

——————————————————————————————————————

Mana din pustie a fost pentru o zi! Adevărata Pâine satură pustiul nostru doar o zi! Cine nu va pricepe acest adevăr cu inima va descoperi că este un fugar!

 

 

 

 

…pentru că Dumnezeu este credincios!

Capitolul 22 din genesa are un joc interesant de decoruri. Dumnezeu îl cheamă pe Avraam să-l aducă pe Isaac, copilul făgăduit, pe altar pentru a fi jertfit și face asta pentru ai încerca credința lui Avraam. Fără nici un comentariu, acesta,  își ia copilul și pleacă. Pleacă cu Isaac trei zile pentru a face ce-i ceruse Domul. Parcă în transă Avraam le zice slugilor: „Rămîneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce pînă colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.” Extrem de curajos îi răspunde și pruncului Isaac (după unii având 30 de ani) la întrebarea unde este mielul de jertfă. Domnul va purta de grijă pentru miel! Nu s-a îngrijorat de fel atunci când a ridicat cuțitul să-și junghie ”mielul” pentru că știa că Dumnezeu poate să-l învie. (Evrei 11:19) Nu a fost cazul pentru că îngerul a decretat în ceea ce îl privea pe Avraam: “Stiu acum că te temi de Domnul”

…………………………………………………………………………………………………..

M-am tot întrebat zilele astea oare ce înseamnă să te temi de Domnul? Ce-i frica de El? … Dacă mă uit la evenimentele de mai sus am un singur răspuns. Să te temi de Domnul înseamnă să poți afirma cu toată credința că El va purta de grijă în toate lucrurile. Să crezi că va potrivi piesele din puzzle chiar dacă nu pricepi nimic. Să te poți încrede și ancora  cu toată ființa ta în cine este El și nu în ceea ce  face El, pentru că uneori căile Lui sunt ascunse înțelegerii noastre. Nu pricepem de fiecare dată cum mută El pionii și tura pe tabla de șah dar ar fi înțelept să alegem să nu mai rostim mereu și mereu eternul: De ce?!!! De ce?!!! Adevărul e că doar cei care nu-I cunosc inima intră în panică. E ca și la examen. Frica își are rădăcinile în neștiință.  Pentru ceilalți, ce-L știu, tulburarea apelor e un prilej, o oportunitate, o provocare. O treaptă înspre mai sus. Probabil vorbele-mi sunt goale pentru că nu am urcat muntele pe care l-a urcat  Avraam dar știu că va veni vremea. Vom trece cu toții prin acel punct în care va trebui să alegem dacă credem că suntem cu totul  ai Lui, că Lui și numai Lui îi dăm socoteală de toate lucrurile și că tot Lui îi aparținem… doar Lui.

Din Avraam Dumnezeu a ridicat o seminție ce nu poate fi numărată, așa cum i-a promis Domnul

Avraam a murit după o bătrânețe fericită, așa cum i-a promis Domnul.

….pentru că Dumnezeu este Credincios…și bun…și scump … și nu lasă nimic neterminat din ceea ce a început!

 

That’s the way!!!

Apa vieții este pentru cei însetați. Doar cei flamânzi vor manca din pâinea vieții. Împărăția cerurilor se dă doar celor care și-au acceptat slăbiciunile. Doar cei care plâng vor fi mângâiați iar pământul se va da ca moștenire doar celor blânzi. Trebuie să iubești neprihănirea Lui mai mult decât viața ta ca ea să îți fie dată și e nevoie să îți deschizi buzunarele pentru a avea și tu parte de milă. Nu-l poți vedea pe Dumnezeu dacă nu ai o inimă curățită pentru ca apoi chemat fiind ca fiu al Lui să cauți să împaci lumea cu El prin crucea lui Hristos.

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în cerurile în care ați crezut!!

 

 

Minciuni fierbinți

Împărăția lui Dumnezeu…ciudățenii! Ziua judecatatii  – povești imaginare!

Scaunul de domnie a lui Dumnezeu – o glumă răsuflată! Legea lui Dumnezeu – invenții evreiești!

Sfințenia și curăția -  o exagerare! Dragostea lui Dumnezeu – amenințare!

Acestea sunt câteva dintre  săgețile favorite ale diavolului cu care ne lovește pentru că știe că atunci când omul se va îndoi de aceste adevăruri  va fi liber să prigonească văduva și să gonească orfanul. Va fi liber să mintă, să ucidă, să fure, să poftească. Va fi eliberat de orice chingi ale conșțiinței și va fi astfel scutit de orice consecințe.   Nu de puține ori ne lăsăm mințiți pentru că nu vrem să  fim judecați și curățiți. Nu vrem să venim la lumină pentru  că nu vrem să ni se vădească faptele și gândurile. Ne-am înfrățit cu confortul și iubim obscuritățile. Trăim mereu în umbră pentru că ne e frică. Ne lăsăm învăluiți de păcat ca apoi să învinuim cultura vremii pentru proastele căi pe care pășim. Învinuim postmodernismul pentru că nu mai știm ce e frica de Domnul și dăm vina pe secularizare pentru că scriptura nu-și mai are locul pe noptierele noastre. Totul se întâmplă subtil și neanunțat. Evlavia e înlocuită cu o formă de evlavie, dragostea cu filantropie, bucuria în domnul cu ospețe.

Minciunile diavolului sunt peste tot și sunt așa putini cei care aleg să nu-și spurce viața cu bucatele de la masa stăpânitorului lumii acesteia. Sunt putini cei care aleg să lupte împotriva firii din ei. Putini cei care se lasă detronați din scaunul de domnie al vietii lor.  Puțini cei care fac din naziriat calea lor… Puțini cei care iubesc judecata venită prin lege pentru că înțeleg că mania lui dumnezeu se descoperă împotriva oricui nu este găsit în Hristos. Puțini cei care își asumă nedesăvârșirile lor ca apoi să le lase umplute de puterea nemărginită a celui veșnic … dar pentru acei puțini:

Împărăția lui Dumnezeu…veșnică! Ziua judecatii   – aproape!

Scaunul de domnie a lui Dumnezeu – ancora sufletului! Legea lui Dumnezeu – candelă!

Sfințenia și curăția – tânjire adâncă! Dragostea lui Dumnezeu – dulce!

 

 

Puntea dintre lumi

Oare de ce e cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu dacă nu avem credință?

Dumnezeu nu are cum să-și găsească plăcerea privindu-ne dacă  nu are pe unde să-și curgă ființa în noi. Poate sună pretențios dar El își găsește toată plăcerea doar privindu-Se în oglindă. A spus despre Hristos că-și găsește în El toată plăcerea pentru că întreagă lui dumnezeire a fost oglindită în viața Lui. John Piper spunea: „He is the most god-centred person  form the universe”. Abia când prin credință ne lăsăm călăuziți de Duhul devenim moștenitorii făgăduințelor Lui și abia atunci devenim o oglindă fidelă a chipului Său.  Ar fi extraordinar dacă am face distincția între a fi iubiți de El și a fi plăcuti Lui. Nu a fost cineva pe pământul acesta care să nu fi fost iubit cu o iubire extravagantă de El. Nu este om care să nu se fi încălzit în căușul palmelor Lui dar El își găsește toată plăcerea doar în acei care  la rândul lor își găsesc toată plăcerea în El.    E adevărat, noi ne trăim viața nu ca să fim iubiți de El ci pentru că am fost iubiți dar se merită să ne dorim ca, credința noastră să ne fie întinsă, lărgită și mărită ca astfel prin această ușă să intre și mai mult din El, mai mult din ținuturile Lui în noi, mai mult din rânduielile Lui, mai mult din strălucirea feței Lui. Creșterea credinței va veni prin dureri, dezamăgiri, așteptări neâmplinite și multe încercări dar ce scumpe vor fi toate acestea, cu mult mai de pret ca aurul sau argintul pentru că prin ele făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe vor deveni puntea pe care ne vom plimba între cele două lumi. Prin credință iubirea Lui e ca mierea. Prezența Lui devine ancora sufletului și viața de aici cel mai mare dar făcut vreodată omului pentru că prin ea, prin felul cum sunt trăite clipele fiecare dintre noi putem  înștiința cerurile, domniile și stăpânirile din locurile cerești că

Dumnezeu este viu, scaunul lui de domnie este veșnic și lumea nu se clatină pentru că El domnește.

 

 

Heavenly gentleman!

 

V-ați gandit vreodată să-i scrieți o scrisoare lui Dumnezeu? Cineva din biserica noastră i-a scris o astfel de scrisoare si merită citită!!

 

“Te iubesc. Asa cum n-am iubit vreodata, asa cum am incercat de-atatea ori sa traiesc si n-am reusit. Te-am invinovatit pentru lucrurile pe care le am si pentru cele care nu le am, pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce n-am cum sa devin. De fiecare data cercul s-a inchis in mine si in frustrarea mea, in durerea si aroganta mea.

N-am vazut cerul Tau pentru ca ochii mei erau intorsi inspre mine, n-am simtit dragostea Ta pentru ca m-am urat pe mine si i-am judecat pe ceilalti. N-am putut sa ofer altora dragostea Ta pentru ca m-am cufundat in amaraciune si auto-compatimire. Am trait destul de sfant in ochii mei si in ochii celorlalti…ca sa te gasesc… si totusi Tu nu erai nicaieri. Nu erai acolo pentru ca am cautat neprihanirea in mine insami si nu in Tine, pentru ca inima mea era confuza si mi-a fost frica. Moralitatea e o atat de mica farama din viata cu Tine, incat desprinsa de Tine e lipsita de vlaga.

Dar azi… cand eu iti spun ca te iubesc, esti aici … si asta pentru ca imi esti Tata. De fiecare data cand ti-am spus ca te iubesc ai fost langa mine. De-atatea ori te-am vrut si apoi am incetat sa te mai vreau. Stiam ca esti, dar imi lipsea increderea in Tine. M-am intors spre lucruri ce nu m-au apropiat de Tine ci m-au indepartat, m-am uitat la mine in loc sa fug la Tine. Am vazut ca Pamantul e gol si nimic din tot ce e nu e cum ar trebui sa fie. Am fost tentata de relativism, dar culmea studiindu-l Te-am vazut in tot ce e relativ si in afara lui … constant, plin de dragoste, credincios. Stiinta iti cauta urma in univers, filosofii incearca sa-ti provoace oarecum prezenta si iti creaza o imagine incredibil de marunta in comparatie cu Adevaratul Tu, ateul te neaga, agnosticul te cauta, iar crestinul … merge la biserica. In oricare din aceste contexte, Tu esti uitat desi e vorba despre Tine mereu si mereu. Dar Tu iubesti oameni care te cauta si tot mai cauti oameni care nu te doresc; si prin asta am stiut ca Tu esti … un mai mult decat suficient Tot. Sa respir prezenta Ta ma face sa vreau sa te cunosc mai mult, sa te cunosc mai mult ma face sa Te iubesc mai mult, sa Te iubesc mai mult ma face sa iubesc mai mult, iar iubind Te vad .

Stiu ca o sa mai am momente in care o sa simt ca esti la mile departare, in care o sa ma impiedic de mine sau de altii, dar stiu ca atunci o sa ma tii si mai strans in mana Ta, ca o sa ma mangai chiar daca eu n-am sa ma gandesc la Tine. Pentru ca îmi esti Tata, si pentru ca ma iubesti. Simplu, dar coplesitor… acum dar cat pentru o vesnicie”

…și apropo…știți ce zice Dumenzeu când îi spui că îl iubești? Zice mulțumesc!!! Heavenly gentleman!!

Parfumul dulce al încurajării…

De cele mai multe ori privim unii la alții prin prisma obiectivului, a realității, a dovezilor, a evidențelor și apoi judecăm la rece, tragem concluzii, catalogăm, selecționăm și aranjăm în cutiuțe. Fiecare persoană pe care o știm este etichetată și aranjată bine într-o matrice.  Nu încape prea des loc de visare.

Cred că Dumnezeu privește la noi puțin diferit. El ne privește din perspectiva a ceea ce vrea să fim. A desenat desăvârșirea fiecăruia și apoi cu acest tablou în mâini, prin comparație, cioplește, dăltuiește, șlefuiește, pictează și finisează. Crează circumstanțe. Aduce apusuri și dimineți. Răsărituri și amiezi ploioase. De fiecare dată însă ochii Lui sunt pe chipul desenat dinainte de întemeierea lumii. EL potrivește culorile și nuanțele, tonalitățile și face totul frumos în termenii Lui, la vremea Lui.  În pasiunea Lui duce totul la bun sfârșit chiar dacă de multe ori trebuie să o ia de la capăt. De la capătul în care ne duce uneori răzvrătirea noastră. În dragostea Lui, trece cu vederea greșelile noastre și poate că uneori caută chiar scuze în locul nostru. Se folosește de cele mai multe ori de unii înspre binele altora.

Suntem zidiți unii prin alții. In mod tainic, în acest trup binecuvântat care este biserica fiecare zidește la aproapele lui pentru a-l înfățișa înaintea Lui Cristos, slăvit și fără pată. Suntem ca și o construcție neterminată, un zid de cărămizi care a ajuns la o anumită formă și înălțime pentru că fiecare a pus cel puțin câte-o cărămidă pe undeva… Dragostea a făcut ca aceste cărămizi să se lipească și ,,edificiul” să rămână în picioare când intemperiile au venit. Ne purtăm în inimă unii pe alții! Suntem operele de artă la care lucram unii pentru altii… Astfel, Trupul este una! Fiecare purtăm amprentele celorlalți…Imaginați-va cum o sa fie in cer…o sa ne recunoastem ,,amprentele”…și o să spunem cu bucurie: ,,partea asta El a  zidit-o prin mine și bine-am făcut (eu cu El, ce echipă!!).  Hristos a așezat temelia dar noi zidim restul…Putem folosi lemn, fân, trestie sau argint, aur si pietre scumpe! O încurajare, este argint curat (limba acest mădular mic…)!  Un păcat acoperit cu dragoste, este aur…O pasiune pentru sfințenia celuilalt, este un șirag de pietre prețioase…

Putem zidi sau dărâma în frații noștrii…:) si nu uitați că ziua de azi este un blestem dacă din ea lipsește mângâierea. Este o zbatere și un urlet înfundat dacă  nu oferim altora înțelegere, milă și îndurare. Lărgiți-vă inima…iubind!!

Semnează doi oameni care au trăit aceste realități.

 

 

Veșnicele veșnicii veșnice!

Cum ar arăta viața fără minute si  fără ceasuri? Cum ar fi să trăim într-un continuu acum? Cum ne-ar arăta viața dacă nu am fi legați de un loc, sau dacă am putea  fi oriunde și oriunde am fi, să fim ca și acasă? Oameni dragi și scumpi peste tot. Zâmbete și îmbrățișări. Priviri calde și bucurii crescânde. Adieri pline de liniște și pace. Armonii. Srăluciri. Izvoare de lumină și muzică, multă muzică. Atingeri calde. Zambete largi. Tărâmuri narniene. Acorduri pline de bucurie. Îngeri, heruvimi, alăute, mare de cristal, curcubeu și multă glorie. Gloria Lui care invăluie, cuprinde și umple totul. Raiul nu este locul în care proiectăm lipsurile noastre de aici. Raiul este locul unde gloria Lui este substanța fiecărui lucru, chintesența, acel al cincilea element care leagă și cauzează totul, laminina trupului, iota scrierilor, vibrațiile sunetelor, bosonul Higgs al antimateriei. Eterul. Cauza și efectul. Raiul este despre El, oglinda Lui, chipul Lui. Bunătatea, mila și sfințenia, dragostea, credincioșia și răbdarea copleșesc orice ființă care este acolo și cântări noi și nemaiuzite curg din lăuntrul impresionat de măreția nemărginită a Celui care s-a dezbrăcat de toată slava pentru a putea câștiga prin sângele Lui o împărăție de preoți după măsura Sa pentru Tatăl Său. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile și orice nu poartă această măsură, semnătură sau pecete,  este sortit deziluziei, deșertăciunii, dezintegrării.

………………………………

Vestea cea mai bună pe care o trâmbițez este că acest ținut narnian poate fi atins încă de aici. Nașterea de sus aduce cu sine încălțări noi cu care să pășim pe marea de cristal. Împărăția Lui vine cu putere în cei care i se deschid și apoi prin moartea lor, această împărăție va atinge întunericul lumii acesteia strecurând astfel viață, alungând umbrele, ucigând fricile, tenebrele  și obscuritățile. Chemarea e făcută cu putere din toate cele patru colțuri ale pământului. Un înger din lumea Lui stă cu un picior pe mare și unul pe pământ și cheamă pe oricine să se lase pecetluit prin moarte la viață. La o viață plină de dureri dorite, frângeri râvnite, lacrimi șterse, îngenunchieri înălțate și bucurii puse cu grijă la picioarele Celui Vrednic.

Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!

Vrednic este El! Vrednic este EL! Vrednic este El! Vrednic este EL!

 

Ceva mult mai mare decât noi: Gloria Lui!!!

Azi am primit un mail de la unul dintre scumpii si dragii mei frați în Hristos. Nu am rezistat să nu îl împart cu voi.

” Il iubesc pe Isus… Nu sunt baptist deși sunt… Nu sunt doctor deși sunt… Nu sunt cântareț deși sunt… Eu sunt un iubitor de Dumnezeu! (I am a lover of God!)  Aceasta este identitatea mea! Am fost luat din El și am să mă întorc în El! Viața mea este despre El! Viața mea are sens! Pasiunea vieții mele este El!

Sunt eu de când l-am întalnit pe El! Fară El, oricine este doar o epavă în derivă! Sunt un iubitor de Dumnezeu și asta mă face să alerg dar să nu obosesc. Sunt pe aripi de vultur! Știu ce înseamnă slava!

Să fiu una cu El e desfătarea vieții! Să iubesc împreună cu El mă face asemeni Lui! Sunt un iubitor de Dumnezeu! In nici-un loc nu vreau să fiu, decât in mâna Lui. E singura adresă la care locuiesc! Sunt întotdeauna ACASĂ! Il port cu mine și sunt purtat în El!

Dumnezeului meu îi cânt! Despre Dumnezeul meu spun lucruri frumoase! Dumnezeul meu este veșnic! Dumnezeul meu este vrednic! Dumnezeul meu este adorabil! Dumnezeul meu este plin de dragoste! Dumnezeul meu este placut!

Eu sunt un iubitor de Dumnezeu!  Cu asta mă ocup...”

 

Tevah

Tevah este termenul folosit în vechiul testament pentru arca lui Noe si surprinzător același termen este folosit pentru coșul în care a fost pus Moise. Niciuna dintre aceste două ‘ambarcațiuni’ nu avea cârmă pentru că Domnul era cârma lor.

————————–

În contrast cu cele menționate mai sus viața noastră e plină de turometre, termometre, altimetre, telemetre și busole. Suntem un fel de aviatori cu mâinile pe manșa vieții cu ochii pironiți în tabloul de bord. În mintea noastră se fac o mie de conexiuni pe secundă iar becul de avarie ne este cel mai mare dușman. Scriem scenarii care probabil nu se vor întâmpla niciodată și am devenit experți în teoria probabilității. Am învățat metodologic care sunt pașii echilibrului și ce butoane trebuiesc apăsate atunci când intrăm în turbulențe. Chiar mai mult, ne-am dezvoltat o mimică de ceară care să reducă panica în ceilalți atunci când prindem goluri de aer în zborul nostru  ’calculat’. Totul este bine așezat în cutiuțe pătrate iar disciplina pare a fi fundamentul siguranței. O siguranță pe care o meriți pentru că nu ai încălcat metoda. Orice întrebare are un răspuns bine argumentat iar pentru orice neprevăzut sunt scrise deja 17 scenarii. .

Cred că o astfel de viață ne obosește și pe noi și pe cei de lângă noi. Cred că viețuirea într-un astfel de regim aduce în noi frică și panică. Devenim pe nebăgare de seamă istorici si isterici. Extrem de preocupați cu toate detaliile și neobișnuit de irascibili pentru că avem o viață de condus. Un destin de dus la capăt. Parcă posibilitatea de a ne lua mâinile de pe cârma vieții ne duce înspre fibrilație pentru că toată viața am fost acolo.  Pe nesimțite rațiunea acoperă orice sentiment. Lacrimile sunt înlocuite de argumente iar zâmbetele de priviri reci. Nu mai este loc pentru dragoste, pasiune și aventură. Pana la urmă devenim chiar niște caraghioși … un fel de măscărici ursuzi.

Cum ar fi dacă cu smerenie ne-am lua viața în mâini si i-am da-o Lui? Cum ar fi dacă am începe să nu ne mai îngrijorăm pentru toate problemele pe care oricum știm că nu le putem rezolva? Cum ar fi dacă am ieși complet din competiția asta nebună de a fi cineva. Cum ar fi dacă am înțelege că noi nu ne putem fabrica o neprihănire prin umblarea consecventă în disciplinele spirituale.  Eu cred că am deveni mai fericiți, mai plini de viață, mai frumoși, mai plini de zâmbet, mai creativi în dragoste, mai gata de noi aventuri împreună cu cel care ne numără până și perii din cap.

 

Dar Mîngîietorul, adica Duhul Sfînt, pe care-l va trimete Tatal, în Numele Meu, va va învața toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v’am spus Eu.  (27)  Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o da lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspaimînte. Joh 14:26-27

Scump Tată!!!

Stiu, Domnul este plin de glorie și domnește în slavă. Mii și mii de îngeri i se închină împreună cu cei 24 de bătrâni și cu cele 4 făpturi vii. El ce zice se face și ce poruncește ia ființă. A agățat lumea de nimic și marea nu trece peste hotarul  care i-a fost pus. A întins cerurile ca pe un sul. A așezat stelele pe cer, dându-i apoi  fiecăreia un nume. El este părintele veșniciilor.

DAR

EL ESTE  TATA!!!

Tăticul nostru scump și drag. El trece peste ceruri ca să ne vină în ajutor. Ne ține în căușul palmelor Lui. Ne trezește dimineața șoptindu-ne cuvinte pline de iubiri eterne. Gloria Lui ne fură privirea și varsă în noi armoniile cerești. Ne-a câștigat inima și am ales să cădem în brațele iubitului și dragului nostru Răscumpărător și mire. Neprihănirea Lui ne e haină și podoabă. Ochii lui sunt un izvor nesecat de pace. Îmbrățișările calde…atingerile-I dulci. Cât de necuprinsă este dragoastea Ta, și mila și harul și bunătatea … Ava…tăticul nostru scump…

Caci sînt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stapînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,  nici înalțimea, nici adîncimea, nici o alta faptura (Sau: zidire.), nu vor fi în stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Rom 8:38-39)