Cuvinte …

Un întemnițat pentru credinţă  a fost vizitat de fetița lui care i-a cerut cu lacrimi în ochi să se lepede de tot ceea ce crede și să se întoarcă astfel acasă. Îndurerat, tatăl, îi spuse fetiței următoarele cuvinte: draga mea, cuvintele sunt ca propria-ți viață pe care o ții în căușul palmelor. Atunci când nu îți ții promisiunea dată e ca și cum ți-ai scăpa viața printre degete și nu te-ai mai regăsi pe tine. Mi-am dat cuvântul lui Hristos şi nu vreau să uit acum cine sunt.

Vorbe. De prea multe ori am crezut că acestea sunt doar …vorbe…luate de vânt. O înșiruire de vocale și consoane. Spuneri în eter. Rezonanțe fade. Ne-am învățat să ne ascundem în spatele cuvintelor. Avem mereu replici pregătite pentru orice situație. Oratoria a devenit o știință obligatorie. Retorica o purtăm în buzunar.  Nici măcar nu mai realizăm cum limbajul de lemn ne inlemnește, cum vorbele reci ne îngheață și cum clișeele țes pânza ipocriziei.  Nu mai știm cine suntem. Avem personalități multiple, de situație și de circumstanță. Toți cei care umblă pe o astfel de potecă trăiesc o adevărată schismă.  Trăiesc mereu drama de a vedea pe altcineva în oglindă.

Hristos nu numai că ne cere ca Da-ul să fie da si Nu-ul să fie nu dar El ne cere ca rostirile noastre să izvorască din viața noastră, să fie o expresie vorbită a ființei noastre, o semnătură a caracterului nostru. Ne cere ca vorbele să fie mereu dublate de fapte. Ce suntem trebuie să fie mereu una cu ce facem și cu ce spunem…chiar dacă uneori doare. Profetul trebuie să fie mereu una cu profeţia, iar noi suntem profeţii cerului, oglinzile slavei. Cuvintele leagă şi dezleagă, eliberează şi robesc. Vindecă şi rănesc. Cuvintele te pot purta pe aripi de înger sau coborî în hâţişurile deziluziilor cenuşii. Cuvintele pot aprinde roata vieţii atunci când sunt aprinse de focul gheenei. Pot fi pline de veninul viperelor sau înmuiate în undelemn şi miere. Pot aduce dimineaţă sau pot vesti apusul. În vârful limbii stă viaţa şi moartea.

 Oare din aceeaş vînă a izvorului ţîşneşte şi apă dulce şi apă amară se întreabă Iacov.  Există o singură nădejde. Să ne lăsăm schimbaţi din slavă în slavă privindu-L pe Acela care a spus să fie şi a fost!  Pe Acela care a dat Cuvântului un sens!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s