Despre oameni mici si …. MARI

Să fugi imediat din preajma celui care știe TOTUL despre Dumnezeu, zicea Luther. Ciudat, nu?  Și totuși are multă dreptate. Atotsuficiența este  rudă bună cu egocentrarea. Un om normal și sănătos știe în primul rând că este finit, că neuronii lui au un număr … în descreștere dealtfel. Apoi în al doilea rând cine ar putea să-L încapă pe Dumnezeu? Cui i s-a descoperit El în întregime? Cu cine a stat El la povești atunci când a măsurat pământul?

Am cunoscut zilele acestea oameni mici dar care se cred mari și m-am așezat la pevești cu oameni mari dar care se cred mici. Cei care se cred mici și neânsemnați continuă să crească.  Aceștia pășeasc tot mai departe în cunoașterea Celui care se ascunde. Viața lor are aromă, zilele lor au un sens iar serile sunt pline de îngeri care le explică lucrurile tainice. La masa lor stau mereu alți oameni aparent neânsemnați  dar care au cunoscut adâncimile cerurilor. Potecile pe care umblă acești oameni sunt mereu pline de curioși căutători de veșnicie. Se bucură ca niște copii. Săltatul într-un picior nu le este străin. Se cred prea jos ca să le fie jenă să-și îmbrace eu-l! Da, ei se cred  mici pentru că  locuiesc lângă Cel cu adevărat mare …

De oamenii care se cred mari, atotpricepuți, de cei plini de soluții și sfaturi, de mega-cunoscătorii întregului să fugi. Locuiește alături de cei simpli și vei ști ce înseamnă înțelepciunea. Te vei plimba cu ea pe străzi și ea, Înțelepciunea, îți va cuceri inima…pentru totdeauna!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s